Voiam sa scriu mai demult despre asta, dar am fost ingropat sub un maldar de carnati, caltabosi si piftie si abia acum am reusit sa ies, mancand tot ce era in fata mea.
Zilele astea s-au implinit o suta douazeci si saptesprezece ani si 10 ore, de cand eu si varul (si bunul meu prieten) Cornel descopeream fractalii, in Academia Fortelor Aeriene de la Brasov. Mediul militar nu prea este prielnic dezvoltarii intelectuale, dar Doamne, ce inseamna un mentor bun! Acesta a venit in persoana domului Stefan Alexandru, zis Șmeg, profesor de SCS. Respect, domnule, oriunde ai fi.
Domnia sa ne-a inspirat sa fim curiosi. Ne-a pus la dispozitie un laborator in care ne pierdeam noptile, in fata unui superb IBM 286 DX2 (cred), ecran color CRT 14”.
Inapoi la fractali. Fara mult bull shit, ca exista pe net din abundenta, fractalii sunt niste functii matematice, mai degraba niste siruri. Sunt multi matematicieni implicati, dar Benoît Mandelbrot este celebru datorita cercetarilor sale si a functiei (figurii) care ii poarta numele.
A trecut ceva timp de atunci si nu imi mai aduc aminte toate detaliile, dar reprezentam grafic in 2D aceste functii, dand valori unui coeficient, apoi calculand limita sirului in punctul acela. Cand rezultatul tindea la infinit (evident ca, in program, infinitul era un numar suficient de mare), marele 286 muncea 10-20 de secunde la fiecare pixel. Negru. Infinitul nu putea fi foarte mare, ca nu mai reprezentam nimic pana dimineata. Coloram fiecare pixel in functie de cat de repede convergea sirul. Culoarea functiei era a treia dimensiune. Apoi, tot pentru a econimisi timp, reprezentam doar o parte din functie, jumatate la Mandelbrot sau un sfert la Julia. Restul completam prin simetrie. Experimentam cu coeficienti, cu formule, obtinand forme fie superbe, fie dezastru. Mama, ce forme, culori, tipare care se repetau in cele mai neasteptate moduri. Asta este totul espre fractali, tipare care se repeta pana la cele mai mici detalii, pana la zoom indiferent de mare, urias, teoretic pana la zoom infinit.
Limbajul de mare angajament: Turbo Pascal. Cine rade??? Totul din cod tata, fara butoane, ferestre, mouse. MSDOS. Ajunseseram la performanta sa facem zoom pe zonele de interes (cele mai frumoase), tot din cod, desigur.
Julia este doar alta functie (sir, fractal, cum vrei), care da niste reprezentari grafice superbe, atunci cand te apuci sa calculezi si sa desenezi.
Din pacate nu mai am nicio poza din vremea aceea, pentru ca butonul PrtScr nu facea nimic, cea mai mare memorie portabila era discheta (care se strica si daca te uitai la ea), iar imprimante matriciale color nu existau. Nici codul nu il mai am, nu ca ar mai conta, dar ma oftic, fiindca alte coduri au supravietuit in hard-copy la mine in arhiva. Mai am doar cartea asta, dar e cu cativa ani mai noua decat timpurile de care vorbesc. Chiar, dupa ce naiba am invatat atunci?
