Luna trecută mi s-a schimbat radarul și ăsta este mereu un motiv de nostalgie, fiindcă cel vechi a servit cu încredere și devotament 25 de ani.
25ani x 365zile x 24ore ≈ 220.000 –doua sute doua zeci de mii !!!– de ore de functionare aproape neîntrerupt.
Așa că hai să vedem în ce radare m-am urcat eu în timpul vieții.
Din Academia Forțelor Aeriene am ieșit ofițer de radiolocație și am fost trimis la Chitila, pe un PRV-13 care avea probleme cu balansarea (hidraulică, pour les connaisseurs). Chestia e că, în final, din cele 3 existente în unitate, al meu singur a rămas, celelalte fiind casate. De prin anii 70, funcționa cu 400 de herți, cu un convertizor rotativ de 30KW. Altă curiozitate, rotirea antenei (cu tot cu cabina de 12 tone cu aparatură) se făcea cu un motor de curent continuu, comandat de o amplidină (amplificator magnetic rotativ). Complicat și primitiv, ca orice radar rusesc, cu zeci de cabluri de semnal și de comandă-control între cabine (3 de toate plus amplidina, pe șasiu mono-ax).
Așa arată cabina cu antena
și așa arată ecranul. Cel de jos era pentru determinarea înălțimii și cel de deasupra pentru afișarea imaginii de la alt radar, în caz că era conjugat.
Asta e dintr-o aplicație cu rachetiștii în 2002.
Intre timp am apucat să fac tură vre-un an și mai bine pe un P-14.
Un radar care mergea și cu 400 și cu 50 de herți, cu o antenă imensă, care iarna trebuia încălzită electric, ca să nu se rupă de la chiciură. Și antena asta se rotea cu un motor de curent continuu cu amplidină, fiindcă putea fi conjugat să se rotească sincron cu un alt radar. Nu mai știu câte cabine avea, dar erau multe și mari. Încăpea o companie acolo. Radarul era la un kilometru de unitate, pe câmp, fiindcă era de gamă metrică și își forma diagrama de directivitate cu pământul. Iar prima zonă fresnel avea diametrul de 1 Km, deci trebuia să fie teren perfect plat, fără denivelări. Și era. Avea o putere atât de mare, că dacă aveai un radio oprit, când trecea diagrama de directivitate peste el, bâzâia. Oprit!
Asta era marfa
și asta e o mică parte din interior, cu ecranul
Era o vreme când știam cu precizie ce fac toate butoanele și becurile alea.
Iar ăsta sunt eu în 2000 😉
Ca orice lucru bun, ori îngrașă, ori e interzis ori e indecent și am fost mutat (și avansat la căpitan) pe un 37 centimetric din ’89. Mamă, ce sculă… Tranzistori! Integrate!!! și lămpi, normal. Hibrid 😮 Vedea ca un cur, cu un ecran minuscul, protecție varză. 50 și 400 herți. Canal MPA, pentru MIG-ul 21 (antenuța aia verticală atașată de antena superioară). Inutil. Avea și Faza. Altă inutilitate. Indicatorul portativ Piket era bun.
5 canale (3 pe antena inferioară si 2 pe cea superioară) a 700 de kilowați în impuls (5 magnetroane, 5 receptoare), polarizare circulară pe antena de jos, 3 sau 6 ture pe minut. 5 cabine, un tractor cu șenile și un grup mai mic, de 10KW, mono-ax.
Pe dinafară…
Cabina 2… Știu și acum ce fac toate butoanele și becurile
37-le meu avea o Parola pentru identificare amic-inamic. Nu am folosit-o niciodată, că ne-am dat cu americanii. Dacă treci vreodată prin curtea Muzeului Militar și vezi această sculă, a fost a mea, EU am dus-o acolo, pe roți, în funcțiune.
și pe dinauntru.
O scurtă perioadă am fost și șef de NUR-31. Cel de la Chitila avea antena pusă pe un turn din zăbrele. Polonez, decimetric, solid state, protecție bună, buna scula când mergea, dar se strica destul de des, că era sensibilă la șocuri de tensiune. Emițătorul era cu tub cu undă progresivă. O singură cabină, pe un camion Tatra.
interiorul…
Apoi, ca orice ofițer de mare angajament, am fost numit șef de tură în punctul de comandă, un buncăr de beton sub pământ. Deși eram bine in anii 2000, informația de radiolocație se colecta și afișa foarte primitiv. Nu existau legături de date intre radare, nu existau extractoare, multiradar traking nici vorbă, ochiul și creierul uman făceau totul, subiectiv, desigur. Comunicațiile erau doar pe gură prin telefon. Shit, ce proști eram…
asta nu este de acolo, dar e 100% compatibilă
o combinație semi-întunecată de indicatoare de radiolocație și planșete transparente, cu militari în spate care scriau pe invers, ca să văd eu pe față corect.
Asta e imaginea de radiolocație a vremii… ce vezi sunt ținte fixe și avioane. Zi și tu unde e avionul??!!
Dap… am lucrat așa…
Apoi am fost trecut la birou și am plecat din forțe.
În cei 10 ani de serviciu, am mai vazut și alte radare.
Cele pe care am lucrat sporadic…
P-18
Bun radar, metric, stabil, simplu, hibrid, lămpli-tranzistori.
ST-68U
Decimetric. TRIDIMENSIONAL! Ciudată antenă.
vedea bine, solid state, prelucrare numerică rudimentară, 1989.
Alte radare în care am intrat, dar pe care nu am lucrat niciodată
bătrânul P-12.
Ăsta e la muzeul aviației din Pipera, predecesorul lui P-18
P-15, pe când ma lua taică-miu la el la unitate. Făcut prin ’60, alimentare 400 herți, vedea bine la înălțimi foarte mici. Există și acum varianta îmbunătățită, P-19, la rachete.
Mega-monstrul 5N-87. Cabine cu aparatură și convertizoare și grupuri electrogene fără număr. Energofag peste măsură, lămpi, putere și complexitate dincolo de limita bunului simț, vedea de rupea. Bineînțeles s-au casat toate. Comparabil cu FPS-117, ținând cont de cei 30 de ani diferență de tehnologie.
2 cabine ca asta se roteau sincron, cu niște motoare hidraulice care făceau ca toți dracii până intrau în sincronism. Sau când se stricau.
Radarul românesc START 1M. Niciodată omologat, cu piese IPRS Băneasa, tumblere de plastic, dacă săreai de câteva ori în cabină sigur se oprea ceva. Anii ’80.
Menționez că niciun radar militar, când a fost casat, nu avea atâtea ore de funcționare, cât scrie mai sus. Si nu mergea nici pe departe așa de impecabil când a fost secerat.
FPS-117. Super radar, long range, no coment.
În cariera militară am avut ocazia să mai văd și alte aparaturi conexe radiolocației, cum ar fi automatizările rusești VP-15 și VP-02 (celulă ferită-tranzistor), româneștile DR-10 (PC-uri!!! aer condiționat!!!)
Plus niște cabine de conducere a focului pentru rachete, la care dădeam noi semnal de radiolocație și când nu le mergea ceva ziceau mereu că e de la noi. Așa că pierdeam vremea pe acolo ca să îi ajutăm să repare, să scăpăm de gura șefilor care nu ne luau apărarea.
Am transmis o grămadă de la un indicator de la radarul civil Thompson, indicator instalat la unitatea de radiolocație din Balotești, acum desființată. Și unitatea și radarul. Bună sculă. Net supeior oricărui radar militar rusesc, cu mențiunea că nu era mobil.
Norocul mi-a surâs și am mi-am urmat pasiunea pe radarele civile.
Vajnicul, stabilul, calul de povară al controlului traficului aerian din România (acum schimbate toate) – ALENIA (Italia) ATCR-33M (primarul), respectiv SIR-M (secundarul)
Bun venit în era digitală!
Acum nu mai există. L-am înlocuit cu INDRA, Spania.
Radomul urmează să fie pus peste antenă
Ecran de controlor de trafic, in time-lapse.
Am mai pus 2 radare de la Terma (Danemarca), pe 9 GHz, pentru traficul de la sol. Dacă descoperă o cutie de conserve pe pistă, crezi că e bun? Antena e pe un turn de 34m.
Pe cât de simplu, pe atât de bun. Aici emițătorul, receptorul, generatorul de semnale. Mai are 2 plăci de bază, o interfață I/O și o sursă de alimentare. Atât.
Ar mai fi de menționat un radar cu un concept extrem de nou, fără antenă rotativă, pe principiul multilateration. Modulele electronice din teren merg bine, partea de procesare (foarte complexă) mai face figuri.
Sistemul constă in 20-30 de cutii cu aparatură și antenă ca ăsta puse în locuri bine calculate pe teren și 2-3 rack-uri cu calculatoare intr-o sală tehnică. Poți să acoperi o țară inteagă cu așa ceva. De fapt asta chiar se întâmplă.
Iar de menționat că toate radarele civile sunt remote, un-manned, 24h operation.
Asta e tot până acum.
Ne-am intersectat un an la BV 🙂
Mi-ar placea sa vorbim … am aceeasi pasiune electronica/radarele/informatica … si ca sa vezi ca “poate am fost camarazi de arme candva” 🙂 iti las doua linkuri: https://evenimentulistoric.ro/nicolae-ceausescu-si-rolul-sau-in-dezvoltarea-tehnologiei-stealth-se-intampla-in-1979.html si https://www.military-retia.eu/en/radar-modernisation … multumesc
Salut Fruntas_Zarda.
Am citit articolele. Din păcate, totul a fost și a rămas un vis frumos. Istoria a arătat că industria românească nu a fost niciodată capabilă să facă ceva calumea în domeniul tehnicii de apărare (radare inclusiv). Poate cu excepția MIG-21 Lancer, cu o firmă din Israel. Restul, tot ce a produs, a fost ori gunoi, ori dat la gunoi fiindcă era prea bun și ieftin și nu producea destule comisioane.
Sigur că avem oameni capabili, și eu am avut colegi care au lucrat la extractoare de ținte radar, la sisteme de automatizare, cu calculatoarele vremii, gen 486, care mergeau foarte bine. Nimic nu a trecut de bariera corupției și indiferenței.
Acum, că lucrez tot la radare, în aviația civilă, pot să văd ambele fețe ale monedei. Echipamentele din aviația civilă sunt net superioare celor militare (din România). Sistemul de centralizare a informațiilor de radiolocație (afișarea avioanelor de la toate radarele din țară pe o singură hartă, plus alte chestii…) este un vis pentru militari. Acesta este compatibil cu toate țările din Europa și modernizat permanent. Armata are o sărăcie de soft produs pe bază de corupție și comisioane de o firmă locală care nu mai există de mult. Sigur că aviația civilă produce bani, pe când armata doar consumă, dar și investițiile puține care s-au făcut în tehnica militară sunt lovite din nou de politica tradițională. Radiolocația este doar o parte (nevăzută) a aviației. Rachetele, dar mai ales aviația, sunt mult mai vizibile.
Mai știi că la parada militară de anul trecut a zburat bătrânul MIG, F-18 din Canada, iar F-16-le nou (SH) de la Fetești nu a putut. A FOST GHEAȚĂ PE PISTĂ!!! Ăia din Canada au putut să zboare, dar F-16 nu, că avea gheață.
Și așa mai departe…
Îmi pare foarte rău pentru starea armatei și industriei de apărare românești și mai ales pentru câțiva din oamenii foarte competenți prinși în această mizerie de incompetență, corupție și nepăsare.
Dacă ai informații mai optimiste, abia aștept să le aud.
Toate cele bune și să auzim de bine,
Racov.
Ei si tu acuma , nu au fost si nu vor fi niciodata radarele TALE.
Alti au lucrat la ele alti au pierdut nopti sa le puna in fucntiune si alti le intretin ca sa functioneze atitea ANI.
Mai trebuie sa curga multa apa pe Dimbovita ca sa vorbesti despre aceste lucruri. PUNCT.
In aviatie exista o regula de aur . Nu asuma ceea ce nu este facut de tine.
Si ai gija ce poze pui.
Sunt onorat ca ai intrat pe site-ul meu.
Nu fi asa de dur. Nu am spus ca sunt radarele mele, ci doar din viata mea.
Si chiar si asa, asta dovedeste ca le iubesc si am o mare pasiune, asa cum
vad ca ai si tu.
Singura poza ne-conforma este cea din interiorul 5N-87. E de la rachete. Mi s-a parut cea
mai apropiata de realitate.
M-as bucura sa vorbim mai mult pe tema asta.
Adresa de mail pe care ai lasat-o nu functioneaza.