Some myths abound around the subject men-and-emotions.
One is about the traditional presence of male stoicism, which developed for arbitrary, superfluous, misunderstood reasons. In fact, the ability to keep a stiff face was necessary for men to fulfill their universal roles of fighters and protectors – hunters and warriors. A man who could not hold himself in the face of a threat became a burden for himself and others. As hard as it may seem to those living in privilege and peace today, no man wants to be that way and no one wants that guy in their team.
A second myth is that men have always been taught to embody this kind of emotional stoicism, in regards to everything. The truth is that while emotional control was indeed universally expected of men in tactical situations, in many cultures, men were free to be emotionally expressive in less agitated scenarios. Stoicism was a strategic tool, a mask that men put on when it was needed and was eliminated when it was no longer necessary.
A third myth about men and emotions is that, through the feminist movement, men have finally managed to open up – from this perspective, men, they say, have become more and more expressive over time, with the expression of male emotion moving on a constantly progressive scale, up to this day. However, this view is incorrect and non-historical.
While it is true that modern men are more emotionally expressive than 20th century men (the closest and most important term of comparison), they are somehow less liberated than men who lived in more distant times.
In antiquity, even the most heroic figures were some hopeless winers: Odysseus cries about longing for home, for loved ones and for fallen friends; the great warriors of Beowulf and of the Heike Family Story are crying both because of great spiritual questions and because of the death of their comrades; the writers of the Christian gospels saw no contradiction in the painting of their savior, both as a powerful king and as a passionate complainant. And it was not just the pain, what these ancient figures felt free to express, but also their other passions. Achilles, for example, controls his anger and quietly continues his journey through the Iliad. Men from all cultures of traditional honor were actually so sensitive, so upset, that a simple insult could lead to a duel to death.
Indeed, male emotionality did not progress linearly, but increased and decreased according to period and culture. These fluctuations in particular follow the degree to which uncertainty is present in a society. When the social norms and expectations are unclear, the terrain is uncertain, the rules of the game are not understood, and life seems generally chaotic, people feel more vulnerable. Expressing emotions in these times seems risky and as a result, it seems safer to withdraw from the storm outside, into the “inner city”.
If this model were correct, if we could get the emotions out of the equation altogether, our decision-making capabilities would be almost perfect. However, research shows that what actually happens when you remove emotions from judgment, is that people have difficulty making any kind of decisions.
People with severe emotional deficiencies (due to stroke, tumor, or other injury) suffer greatly because they cannot make rational decisions, despite the fact that their other “cognitive” faculties (in other words, what it is usually called “intelligence”) seem to work well. They can calculate the consequences and compare the options, but because they don’t care about the consequences or the options, they have no basis to make a decision.
Emotions make our judgments less logical but more meaningful. Is your wife just an ordinary female member or the most amazing and beautiful woman in the world? Is your baby just a sack of neurons and nerves, or a source of joy, the best thing you’ve ever created?
Emotions can sometimes be unreasonable (just as stoic principles can sometimes be the right tool for managing them). But emotions, even “negative” ones such as anger, can also be perfectly rational and even strategic. Indeed, the irony of the fact that confidence in emotions decreases in moments of uncertainty, is that the best way to navigate such a landscape is to embrace them, rather than withdraw from them.
Given our own uncertain and chaotic times, we are not surprisingly in one of the periodic declines of history in expressing emotions. The strange paradox of our time is that while we make the unverified assumption that today’s men are more emotionally liberated than ever, both men and women have simultaneously developed a deep skepticism of the value of emotions in general. It is fashionable to say that feelings do not matter, do not count, that we should even reject them. Young prudents do not want to be “sick from feelings”. Without the ability to control external events, we are increasingly focusing on managing our inner life. Cynical and exhausted, we have become “breastless people”.
Dismissing the opinion about the irrational essence of emotions and revealing their undeclared intelligence and value is the place we will return next time.
RO
Mituri despre bărbați și emoții
Câteva mituri abundă în jurul subiectului bărbați-și-emoții.
Unul este despre calitatea tradițională a stoicismului masculin, care s-a dezvoltat din motive arbitrare, de prisos, neînțelese. În realitate, abilitatea de a păstra o față împietrită era necesară bărbaților pentru a-și îndeplini rolurile universale de luptători și protectori – vânători și războinici. Un bărbat care nu se putea aduna fața unei amenințări, devenea o povară pentru el și pentru ceilalți. Așa greu, cum li se poate părea azi celor care trăiesc în privilegiu și pace, niciun bărbat nu vrea să fie astfel și nimeni nu-l dorește pe acel tip din echipa lor.
Un al doilea mit este că bărbații au fost învățați întotdeauna să întruchipeze acest tip de stoicism emoțional, față de orice. Adevărul este că, în timp ce controlul emoțional era într-adevăr universal așteptat de la bărbați în situații tactice, în multe culturi, bărbații aveau libertatea de a fi expresivi emoțional în scenarii mai puțin agitate. Stoicismul a fost un instrument strategic, o mască pe care bărbații au pus-o atunci când a fost nevoie și a fost eliminată atunci când nu a mai fost necesară.
Un al treilea mit referitor la bărbați și emoții este acela că, prin intermediul mișcării feministe, bărbații au reușit în sfârșit să se deschidă – din această perspectivă, bărbații cică au devenit din ce în ce mai expresivi în timp, cu eliberarea emoției masculine mișcându-se pe o curbă constant progresivă, până în zilele noastre. Această viziune este însă incorectă și ne-istorică.
Deși este adevărat că bărbații moderni sunt mai expresivi din punct de vedere emoțional decât bărbații secolului XX (cel mai apropiat și cel mai important punct de comparație) ei sunt, într-un fel, mai puțin eliberați decât bărbații care au trăit în perioade mai îndepărtate.
În antichitate, chiar și cele mai eroice figuri au fost niște plângăcioși fără reținere: Odiseu plânge de dor de casă, de cei dragi și pentru prieteni căzuți; marii războinici din Beowulf și din Povestea familiei Heike plâng în hohote atât din cauza unor mari întrebări spirituale, cât și pentru moartea camarazilor; scriitorii evangheliilor creștine nu au văzut nicio contradicție în zugrăvirea salvatorului lor, atât ca rege puternic, cât și ca plângător pătimaș. Și nu a fost doar durerea, ceea ce aceste figuri antice s-au simțit libere să exprime, dar și celelalte pasiuni ale lor. Ahile, de exemplu, își stăpânește furia și continuă în tăcere drumul prin Iliada. Bărbații din toate culturile onoarei tradiționale erau de fapt atât de sensibili, atât de supărăcioși, încât o simplă insultă putea duce la un duel până la moarte.
Într-adevăr, emoționalitatea masculină nu a avansat în mod liniar, ci a crescut și a scăzut în funcție de perioadă și cultură. Aceste fluctuații urmăresc în special gradul în care incertitudinea este prezentă într-o societate. Când normele sociale și așteptările sunt neclare, terenul e nesigur, regulile jocului nu sunt înțelese, iar viața pare, în general, haotică, oamenii se simt mai vulnerabili. Exprimarea emoțiilor în aceste vremuri pare riscantă și, ca urmare, pare mai sigur să te retragi din furtuna de afară, în „cetatea interioară”.
Dacă acest model ar fi corect, dacă am putea scoate emoțiile din ecuație cu totul, capacitățile noastre de luare a deciziilor ar fi aproape perfecte. Cu toate acestea, cercetările arată că ceea ce se întâmplă de fapt atunci când îndepărtezi emoțiile din judecată, este că oamenii au dificultăți în a lua orice fel de decizii.
Oamenii cu deficiențe emoționale severe (din cauza unui accident vascular cerebral, a unei tumori sau a altor leziuni) suferă enorm din cauză că nu pot lua decizii raționale, în ciuda faptului că celelalte facultăți „cognitive” ale acestora (cu alte cuvinte, ceea ce se numește de obicei „inteligență”) par să funcționeze bine. Ei pot calcula consecințele și compara opțiunile, dar pentru că nu le pasă nici de consecințe, nici de opțiuni, nu au nici o bază pentru a lua o decizie.
Emoțiile fac judecățile noastre mai puțin logice dar mai semnificative. Soția ta este doar un membru obișnuit al sexului feminin sau cea mai uimitoare și frumoasă femeie din lume? Este copilul tău doar un sac de neuroni și nervi, sau o sursă de bucurie, cel mai bun lucru pe care l-ai creat vreodată?
Emoțiile pot fi uneori nerezonabile (la fel cum principiile stoice pot fi uneori instrumentul potrivit pentru gestionarea lor). Dar emoțiile, chiar și cele „negative” precum furia, pot fi, de asemenea, perfect raționale și chiar strategice. Într-adevăr, ironia faptului că încrederea în emoții scade în momentele de incertitudine, este că cea mai bună metodă de a naviga într-un astfel de peisaj este să le îmbrățișezi, mai degrabă decât să te retragi din ele.
Având în vedere propria noastră epocă incertă și haotică, ne aflăm în mod ne-surprinzător într-unul dintre declinurile periodice ale istoriei în exprimarea emoțiilor. Ciudatul paradox al timpului nostru este că, în timp ce facem presupunerea neverificată că bărbații de astăzi sunt mai eliberați emoțional ca niciodată, atât bărbații, cât și femeile au dezvoltat simultan un scepticism profund al valorii emoțiilor în general. Este la modă să spunem că sentimentele nu contează, nu se pun, că ar trebui chiar să le rejectăm. Tinerii prudenți nu vor să se “îmbolnăvească de sentimente”. În lipsa abilității de a controla evenimentele externe, ne concentrăm tot mai mult pe gestionarea vieții noastre interne. Cinici și epuizați, am devenit „oameni fără piept”.
Desființarea părerii despre esența irațională a emoțiilor și dezvelirea inteligenței și valorii lor nedeclarate, este locul în care ne vom întoarce data viitoare.