O sa incep invers, ca sincronizarea e cea mai importanta.
Ia, te rog, un radiolocatorist (cine nu are, neaparat trebuie sa-si gaseasca unul đ ) si spune-i “SINCRONIZAT”. Fata lui (sau macar undele cerebrale, fiindca se stie ca inginerii nu isi exprima prea bine emotiile) va fi simbolul universal al fericirii, beatitudinii, ce mai, orgasm intelectual. Acum zi-i “NESINCRONIZAT”. Copiii flamanzi din Etiopia si Eritrea nu pot povesti disperarea, suferinta din sufletul bietului om.
Desigur, asta daca omul are radiolocatia in maduva oaselor si in hemoglobina, nu in varful unghiilor, ca altfel s-ar uita la tine si ar zice linistit “pai sa schimbam un modul”.
Bun. Mie imi place foarte mult imagistica. Si nu ma refer neaparat la fotografie. Da. Imi place si asta, dar ma refer la acea poza creata din semnale (in principiu electronice) care in mod normal nu creaza nicio poza. Sunet-ecografie/sonar. Unde electromagnetice-radar-imagine aeriana/terestra-imagini ale spatiului/stelelor. Si multe altele.
Un exemplu foarte simplu dar extrem de sugestiv este osciloscopul. Acesta deseneaza pe un ecran semnalele electrice, asa cum variaza ele in timp. Simplu. Pe axa Y semnalul, pe axa X timpul.
Semnalul asta variaza foarte lent, ca sa intelegi ceva. O osclatie pe secunda. 1 Hz.
Acum semnalul variaza mai rapid, 2 Hz.
Aceasta este imaginea unei unde oarecare (sinus 100KHz) afisata sincronizat. Afisarea incepe mereu in acelasi loc. E stabila. E frumoasa. Se intelege.
Acum uita-te la asta.
Urat. Nu se intelege nimic. Afisarea nu este sincronizata. Incepe la momente aleatorii.
Ei, ce spuneam? nesincronizare=dezastru
Eh, teorie… Hai acum sa vezi si alt fel de imagistica pe osciloscop.
Osciloscopul a fost primul dispozitiv electronic folosit pentru a afisa imagini. Si printre primele imagini au fost figurile Lisajous.
Iata bancul meu de lucru:
Imaginile sunt create aplicand, de aceasta data, un semnal pe X (pana acum era timpul) si alt semnal pe Y. Iata cum arata filmul cu Sin(Ït) pe X si Cos(Ït) pe Y (acelasi semnal pe ambele axe, unul defazat cu 90Âș). Imaginea joaca putin fiindca generatoarele mele nu reusesc sa se sincronizeze perfect.
La ce naiba foloseste chestia asta? In afara de exercitiul intelectual (care nu e neglijabil), gandeste-te ca computerul a aparut prin anii ’80. Pana atunci cum afisai caracere alfanumerice pe ecran?
Modificand raportul frecventelor X si Y si Voila!
Daca undele X si Y nu sunt sincronizate, imaginea se strica. De ce? Fiindca frecventa surselor deviaza usor una fata de cealalta. Chiar si cu 1 ppm (part per milion), in timp, frecventele se indeparteaza, apoi se apropie si tot asa… Nu sunt sincronizate! Imaginea devine varza, de neinteles.
M-am chinuit putin cu frecvente si faze si am obtinut frumusetea asta stabila. X=300KHz, Y=200KHz (raport 2/3)
Vechile monitoare de radar, foloseau acest principiu pentru a afisa informatii suplimentare langa tinte.
Satelitii de GPS au ceasuri atomice la bord, care au o deviatie extrem de mica. Ai zice ca nu necesita sincronizare intre ei. Gresit. Exista o statie la sol care ii sincronizeaza pe toti. Nu te joci, tata, cu sincronizarea.
Pana acum a fost o imagistica extrem de simpla. Fiindca eu nu am sonar sau radiotelescop, nu pot iti arat imagistica de la ele. Dar am RADAREEE…
Radarul primar. Aici chestii foarte interesante.
Radarul secundar. Niste treburi. Si asta.
Dar daca vrei detalii super-tari, iti trebuie un alt fel de radar.
Unul de 9 Ghz, distanta maxima 6 mile, capabil sa descopere o tabla cat palma. In imaginile sale se poate distinge chiar si silueta avionului.
Iti dai seama ce dezastru face desincronizarea la o imagine TV sau cand receptionezi semnale de satelit?!
 
Deci cand stai in pat la televizor pe HBO HD, te uiti multumit la ecran si nu zici “ce porcarie de film”. Zici “ce sincronizare perfecta”.